magazin uleiuri auto tartasesti
PublicitateVrei să iți promovez produsele sau serviciile pe blog?

Cum mi-am distrus dantura? Prima vizită la dentist (I)

Primele probleme dentare pe care le-am avut au început prin anul 2015. Inițial nu mi-a pasat prea tare deoarece nu aveam dureri prea mari sau prea des, treceau repede cu Ketonal de 100 mg și nici nu aveam carii vizibile.

Tot în 2015 am avut ceva probleme cu stomacul, o bacterie numită helicobacter pylori, motiv pentru care am luat decizia de a renunța la job și m-am mutat la țară pentru a mă recupera.

Igienă orală precară și obiceiuri nocive

Nu o să vă povestesc despre cum mi-am petrecut următorii 2 ani la țară deoarece nu face subiectul acestui articol, însă trebuie să menționez că din punctul de vedere al igienei orale nu am fost deloc prea atent.

Deși mă spălam pe dinți, făceam asta într-un mod greșit, adică dimineața, mult prea agresiv folosind doar mișcări liniare și mult prea rapid, ca și cum m-ar fi grăbit cineva.

eu si nelipsita cafea

Pe lângă spălatul pe dinți mai sunt două probleme, sau mai bine zis obiceiuri nocive care mi-au afectat dantura.

Primul este consumul excesiv de zahar, ca de exemplu 4 plicuri de zahar la fiecare cafea băută (erau cel putin 2 zilnic) iar al doilea era mâncatul seara, chiar înainte de culcare.

Degeaba mă spălam pe dinți seara dacă fix înainte de somn băgam o pungă de chipuri și două pahare de Pepsi/Cola.

Consecințe

După o vreme m-am mutat înapoi în Bucuresti, am început să mă spăl mai des pe dinți și să fiu ceva mai atent cu mesele.

Din păcate dantura mea era deja compromisă. Aveam o mulțime de carii de colet (acele carii mici care pornesc de lângă gingie), doi dinți laterali pe jumătate terminați și dureri destul de puternice.

Sfântul Ketonal era mereu în buzunar, pregătit să diminueze din durerile care apăreau de regulă noaptea sau atunci când eram la birou.

La finalul anului 2018 deja pierdusem 3 dinți de pe maxilar, un premolar în partea din stânga și doi premolari în partea din dreapta.

Primii pași

Mi-a luat aproximativ 3 luni până am prins curaj să fac o radiografie dentară și sa merg la dentist pentru o primă consultație. Din păcate, deși planul de tratament nu era foarte scump (undeva pe la 8000 lei), nu am reușit să fac un credit bancar deoarece nu aveam 12 luni la locul de muncă.

M-am demoralizat extrem de tare când am realizat că trebuie să aștept încă 11 luni pentru a putea face un credit. Firma pentru care lucram se restructura și tocmai refăcusem contractul de muncă.

Pentru o vreme am intrat într-o mică depresie, am început să-mi schimb comportamentul social, nu mai zâmbeam aproape deloc, îmi era greu sa vorbesc și din ce în ce mai greu să mănânc.

In 26 noiembrie 2019 am hotărât să fac niște schimbări și să trăiesc mai sănătos. Am renunțat la fast food, la sucurile acidulate, nu mi-am mai pus zahar în cafea sau ceai, mi-am cumpărat un blender și am început să consum tot felul de smoothie-uri.

legume si fructe pentru blender

De asemenea, la final de 2019 am reușit să obțin un credit, doar problemele dentare s-au agravat și mai tare.

Prima interacțiune serioasă cu un dentist

Am vizitat mai multe cabinete, am cerut diferite opinii și planuri de tratament dar până la urmă am decis să merg la singurul cabinet din zonă pe care nu-l vizitasem, cabinetul doctorului Aristide, la mai putin de 200 metri distanță de casă.

Cumva, în mod inconștient, îmi spuneam că „soluția nu poate fi atât de aproape” și ca trebuie să merg la o clinica mai mare.

Chiar înainte de Crăciun am sunat și am făcut o programare. M-am prezentat cu o radiografie, am așteptat să-mi vină rândul și am încercat să par cât se poate de calm.

radiografie panoramica facuta inainte sa merg la dentist
radiografie panoramica facuta inainte de control

În momentul în care am intrat la consult am încremenit de frică pe scaun. De asemenea, mă așteptam la un comportament rece și distant din partea medicilor. Nu a fost deloc așa.

Am rămas plăcut surprins de interacțiunea cu medicul care mi-a făcut consultația. Am vorbit despre planul de tratament, despre costuri, despre ce fel de intervenții vom face și când ne putem apuca de treaba.

Totul a fost calm, foarte informativ, personalul s-a comportat extrem de uman și nu m-am simțit ca o bucată de carne care urmează să fie tocată de un măcelar.

A fost total diferit de toate discuțiile pe care l-am avut în alte clinici, unde eram mustrat că n-am avut grijă de dinți și certat că „de ce n-am venit mai din timp?”.

Dacă aia avut răbdare și ai citit până aici, află că acesta este primul articol dintr-o serie despre experiența mea cu mersul la dentist, cum am făcut față atât fizic cât și psihologic și cam la ce trebuie să te aștepți dacă ajungi într-o situație similară.

Aștept întrebările voastre în secțiunea de comentarii. Poate aveți curiozități la care pot răspunde în următoarele articole.

Îmi poți susține munca printr-o donație directă pe Ko-Fi, sau achiziționând produse de la eMag și PC Garage prin intermediul linkurilor de afiliere.
One Comment

Lasa si tu un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.