Simfonia Amânărilor la ÎCCJ: O Nouă Etapă în Spectacolul Juridic
Ce dragut. Un dosar atât de greu, plasat pe umerii unor nume care ar trebui să ne dea fiori, este tergiversat cu o lejeritate care sfidează orice noțiune de urgență. Mă refer, bineînțeles, la cazul presupusei lovituri de stat în care sunt implicați Călin Georgescu, Horațiu Potra și încă 20 de suflete acuzate de fapte grave împotriva ordinii constituționale. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), templul suprem al dreptății noastre, a decis, joi, că momentul pronunțării nu era încă propice. O amânare. O simplă, dar costisitoare, amânare.
Sincer, mă întreb pe câți ani se va întinde acest proces. Este o artă, nu-i așa? Arta de a lăsa ca o acuzație de asemenea gravitate să zacă în sertarele sistemului până când praful istoriei acoperă și vinovăția, și nevinovăția în mod egal. E ca și cum dosarul ar începe să dezbată, pe cont propriu, dacă merită sau nu să fie judecat rapid. Un spectacol în care publicul (adică noi, cetățenii plătitori) așteaptă cu sufletul la gură deznodământul, iar scena continuă să fie goală.
Tehnicalități sau Tiraniile Timpului Procesual?
Sunt curios ce fel de „tehnicalitate” va fi invocată de data aceasta pentru a justifica tergiversarea. Poate că unul dintre cei 22 de inculpați a dezvoltat o alergie rară la sălile de judecată, sau poate că instanței i s-a stricat pixul cu care trebuia să noteze verdictul. E întotdeauna fascinant cum, în dosarele care nu implică politicieni incomozi sau corupți de rang B, birocrația funcționează ca un mecanism de apărare. Când e vorba de infracțiuni contra statului, brusc, toate procedurile se lungesc la infinit.
Această amânare, publicată în data de 04.06.2026 – o dată care ar trebui să rămână în analele tergiversărilor – ne arată că există o selecție naturală a dosarelor. Cele care ating nervul puterii rămân în stază prelungită. Suntem tratați cu informații mărunte, cum ar fi cine a publicat știrea (Oana Ababei, mulțumim pentru live-ul plictisitor al așteptării) și ora exactă la care s-a petrecut actul administrativ, dar nimic substanțial despre motivul real al acestei pauze.
Cine Tricotează Firul Pânzei de Păianjen?
Dedesubturile. Aici e partea mea preferată. De ce dosarul Georgescu și Potra este tratat cu atâta deliberație? Cine beneficiază de acest vid temporal? Un dosar care vizează un act extrem, o lovitură de stat, ar trebui să fie tratat cu maximă prioritate, nu ca o excursie la băi termale. E o demonstrație subtilă de forță: putem lăsa o acuzație atât de gravă să plutească deasupra capetelor anumitor indivizi, menținându-i într-o zonă gri, fără a forța o concluzie incomodă pentru establishment.
Cred că piesa de rezistență va fi o „tehnicalitate” atât de obscură, încât va trebui să aducem un doctor în filozofia dreptului procesual pentru a o descifra. Și, până atunci, dosarul se va odihni, poate chiar va fi mutat la o altă secție, sub pretextul unei reorganizări administrative. Sunt curios pe câți ani se va întinde și ce anume va fi găsit ca pretext final ca să pice totul pe procedură sau pe neconstituționalitatea unui paragraf dintr-un ordin intern din 1998.
O Seducție a Inacțiunii Juridice
Sistemul juridic, uneori, nu e lenes din prostie, ci din calcul. În cazul unor personaje controversate, o sentință rapidă (fie ea achitare sau condamnare) generează reacții puternice și polarizare. O amânare continuă, însă, transformă cazul într-o știre perisabilă, un subiect de blog de o zi, care apoi dispare în anonimatul arhivelor digitale. Astfel, se evită convulsia socială sau politică ce ar putea decurge dintr-o decizie fermă.
E o formă de seducție a inacțiunii. Lumea se plictisește să aștepte. Uită detaliile. Și justiția are timp să rezolve în culise ce are de rezolvat, calibrând decizia finală nu doar pe baza probelor, ci și pe baza „climatului” existent. Întrebarea nu este dacă vor fi gasiti vinovații, ci dacă sistemul va avea vreodată curajul să declare public, cu pronunțare definitivă, ce anume s-a întâmplat cu acea presupusă lovitură de stat.
Intre timp, cum zice Mihai Radu de la Recorder, dosarul pleacă in Spania, se mărită, face doi copii, divorțează, apar nepoții… poate chiar mai apare o lovitură de stat.
Articol generat cu ajutorul AI. Verifică datele înainte de a le lua de bune.