Am pornit ecomplex.ro cu un WooCommerce simplu, vreo 3000 de produse auto și aproape zero viziune clară pe termen lung. Eram doi oameni. Eu m-am ocupat singur de absolut tot ce ține de partea tehnică. Am început pe shared hosting, am migrat treptat totul pe un server dedicat second-hand pe care l-am instalat fizic în showroom. Totul făcut în casă, cu investiții minime: Proxmox, Docker, Redis, Cloudflare, Mailcow, OpenSearch, automatizări în PHP și Python, integrări cu furnizori, optimizări SEO, reconstrucție frontend…
Singurul lucru care a rămas pe shared e mailul la Simplenet.
Am învățat totul din mers – noaptea, în weekend, cu cafea și mult stres. Am greșit de zeci de ori, am măsurat blocaje, am optimizat, am reconstruit bucată cu bucată. De la 3000 de produse am ajuns la peste 80.000. Platforma rulează decent, filtrele complexe merg rapid, clienții primesc ce comandă. Dar realitatea din spatele ecranului e mult mai dură: facem bani, dar abia reușim să acoperim cheltuielile. E o luptă lună de lună cu facturile, furnizorii, curentul, serverele. Nimeni nu ne dă nimic gratis. Dacă nu optimizăm constant, afacerea nu supraviețuiește.
Dacă ar fi trebuit să plătesc pe cineva să facă tot ce am făcut eu singur din 2023 până acum, estimez că am fi ajuns ușor la aproape 200.000 de euro. Dezvoltare custom, servere, licențe, consultanță, ore de programare… Și totuși am făcut-o cu resurse minime, învățând pe pielea noastră.
Acum uitați-vă ce se întâmplă în același timp la nivel public.
Plătim taxe și impozite și sunt de acord să le plătim. Vrem servicii publice eficiente. Problema nu e că plătim, ci ce rezultate primim în schimb.
Din 2015 și până în 2026 am văzut val după val de proiecte de „digitalizare” cu bugete impresionante și rezultate slabe. Cloud-ul Guvernamental – peste 550 de milioane de euro investiți – și în martie 2026 avea migrate doar 9 aplicații minore din 41 asumate. Riscau să piardă zeci de milioane din PNRR din cauza întârzierilor cronice și lipsei de personal calificat.
Platforma ONRC (Registrul Comerțului) – aproape 38 de milioane de euro – a blocat complet înmatriculările de firme în 2024, cu erori majore, date ne-migrate corespunzător și anchete DNA în desfășurare.
Portalul Digital Unic al României – peste 16 milioane de euro cheltuiți până acum – a întârziat repetat, cu dependențe de alte proiecte și funcționalități limitate.
Și recent, în iulie 2026, atacul cibernetic masiv asupra ANCPI: sistemul e-Terra picat zile întregi la nivel național, extrase de carte funciară blocate, date scoase la vânzare pe dark web. Cel mai grav incident tehnic din istoria agenției, după cum au recunoscut oficialii.
Eu, cu un server second-hand și fără buget de consultanți externi, am reușit să construiesc o infrastructură care ține un catalog imens de produse și comenzi zilnice. Ei, cu sute de milioane de euro și echipe întregi, ajung frecvent la situații în care un atac cibernetic sau o pană simplă blochează servicii esențiale pentru toată țara.
De ce contrastul ăsta mă calcă pe nervi?
Pentru că la noi responsabilitatea e imediată și dureroasă. Greșim → pierdem clienți, nu plătim furnizorii la timp, afacerea tremură. La ei pare că nu există consecințe reale pentru întârzieri, proiecte eșuate sau lipsa de asumare. Se anulează licitații (cum s-a întâmplat cu Platforma Națională de Interoperabilitate de 164 milioane lei), se dau declarații, se schimbă responsabili și ciclul continuă.
Nu vreau să demonizăm statul sau ideea de taxe. Vrem eficiență. Vrem ca banii publici să producă rezultate concrete, nu doar rapoarte, promisiuni și proiecte care se târăsc ani de zile.
Noi doi am demonstrat că se poate: măsori blocajele, înveți din mers, optimizezi constant și îți asumi responsabilitatea. Poate că și la nivel public ar ajuta puțin mai multă abordare de genul ăsta – mai puțină birocrație, mai multă concentrare pe rezultate reale pentru cetățeni și firme.
Până atunci, o să continuăm să ne luptăm de la o lună la alta cu serverul nostru second-hand, cu voință și cu lecțiile învățate pe propria piele.
Așa arată antreprenoriatul real în România anului 2026.
Cine plătește de fapt pentru toate aceste eșecuri? Nu politicienii, nu șefii de instituții, nu consultanții care iau contracte grase. Plătim noi, românii obișnuiți. Prin taxe mai mari, prin timp pierdut la cozi, prin oportunități ratate pentru economie, prin încredere erodată. Corupția și incompetența se decontă tot pe spatele nostru – sub formă de servicii proaste, proiecte abandonate și miliarde aruncate. Politicienii și funcționarii răspunzători trec mai departe, adesea cu pensii speciale sau alte funcții.