Dezastrul digitalizării Sănătății in Romania: Oda Incompetenței Cronice

România, țara în care digitalizarea este un miraj costisitor și perpetuu, atinge apogeul absurdului în sistemul de sănătate. Nu este vorba doar de ineficiență, ci de o incompetență crasă, o lipsă totală de viziune și o doză monumentală de rea-voință mascată sub pretenții de progres. Fiecare tentativă de digitalizare este o palmă dată bunului simț și o dovadă incontestabilă că statul român și instituțiile sale sunt la ani-lumină de a înțelege ce înseamnă cu adevărat tehnologia, accesibilitatea și, mai ales, cetățeanul.

Să luăm ca exemplu perla digitală de pe cardeuropean.ro, un portal care ar trebui să faciliteze accesul la un drept fundamental: Cardul European de Sănătate. În loc de simplitate, ne lovim de un zid de reguli absurde, menite parcă să saboteze orice urmă de speranță într-un sistem funcțional. Aceste reguli nu sunt doar ridicole, sunt un afront la inteligența oricărui utilizator și o mărturie a abisului dintre pretinsa digitalizare și realitatea jalnică:

1. „Transmiterea cererilor se poate face numai de pe teritoriul României. Vă rugăm să verificați dacă adresa IP a device-ului dumneavoastră nu este în afara teritoriului României.”

Aici, penibilul atinge cote stelare. Într-o lume globalizată, unde mobilitatea este normă, statul român impune o restricție demnă de Evul Mediu digital. Serios? Un cetățean român aflat la muncă, la studii sau chiar în vacanță în afara granițelor țării nu-și poate exercita un drept fundamental? Acest paragraf nu este doar o dovadă de ignoranță tehnologică (adresele IP pot fi manipulate, VPN-urile sunt o realitate), ci și de o indiferență crasă față de diaspora, cea care, apropo, susține o bună parte din economia acestei țări. Este o regulă care strigă: „Nu ne pasă de voi, cei care ați ales să fiți unde nu suntem noi!”. Este o dovadă clară că „experții” din spatele acestui sistem nu au nici cea mai vagă idee despre cum funcționează internetul sau despre nevoile reale ale oamenilor. Este un control pueril, menit să simuleze securitatea, dar care, în fapt, doar generează frustrare și blocaje.

2. „Cererea se transmite casei teritoriale de asigurări de sănătate în evidența căreia sunteți înscris/înscrisă ca persoană asigurată, prin selectarea corectă a acesteia.”

Genial! Într-o eră a bazelor de date interconectate și a inteligenței artificiale, ne este cerut să facem munca sistemului. De ce trebuie să știe cetățeanul unde este înregistrat? De ce nu poate sistemul, prin simpla introducere a CNP-ului, să identifice automat casa de asigurări corespondentă? Este o cerință care nu doar că denotă o lene monumentală în integrarea datelor, dar și o lipsă de respect pentru timpul utilizatorului. Practic, statul te pune să faci munca pe care ar trebui să o facă un algoritm de câteva rânduri. Este o dovadă elocventă a arhitecturii fragmentate și absurde a sistemelor IT din România, unde fiecare instituție își construiește silozul propriu, refuzând orice interconectare logică.

3. „În cazul în care ați completat greșit casa unde sunteți asigurat, sistemul va redirecționează cererea corect către casa și nu mai este necesar sa completați online alta cerere, fiind înștiințați la adresa de email completată în cererea dumneavoastră inițiala.”

Această regulă, la prima vedere „binevoitoare”, este de fapt cireașa de pe tortul incompetenței. Dacă sistemul are capacitatea de a „redirecționa cererea corect”, de ce naiba mai este nevoie ca utilizatorul să selecteze inițial casa de asigurări? De ce nu poate pur și simplu să preia informația automat din start? Această „funcționalitate” este o dovadă a unui proces de dezvoltare incoerent și lipsit de logică, un plasture pus peste o rană adâncă, în loc să trateze cauza. Este echivalentul digital al unui doctor care te pune să-ți autodiagnostichezi boala, dar îți promite că, dacă greșești, o să-ți dea el diagnosticul corect. Ce capodoperă a ilogicii! În loc de un sistem inteligent și predictiv, avem un sistem care te pune să ghicești, iar apoi se preface că te ajută.

Un Sistem Bolnav, un Stat Ignorant

Problemele digitalizării sistemului de sănătate românesc nu sunt doar erori minore; ele sunt simptomele unei boli sistemice mult mai grave. Este o boală a lipsei de viziune, a incompetenței endemice, a corupției care permite cheltuirea aberantă de bani publici pe soluții IT proaste, și a unei totale deconectări de la realitate. Statul român și instituțiile sale nu înțeleg digitalizarea nu doar la nivel tehnic, ci la nivel conceptual. Nu înțeleg că tehnologia este un instrument pentru a servi cetățeanul, nu pentru a-l frustra. Nu înțeleg că simplitatea, transparența și accesibilitatea ar trebui să fie pilonii oricărui sistem digital.

În loc să avem un sistem de sănătate digitalizat care să eficientizeze, să optimizeze și să ofere servicii de calitate, ne confruntăm cu un coșmar birocratic transpus în cod. Este o farsă sinistră, jucată pe spinarea cetățenilor, unde fiecare click este o mărturie a eșecului. Cât timp România va continua să trateze digitalizarea ca pe o bifă pe hârtie și nu ca pe o reformă profundă, vom rămâne blocați în acest purgatoriu digital, unde promisiunile sunt mari și realizările sunt nule. Și, probabil, vom continua să completăm cereri de pe teritoriul României, sperând că IP-ul nostru nu ne va trăda, în timp ce statul râde în barbă de naivitatea noastră.

Și, ca și cum toate aceste aberații nu ar fi fost suficiente, o întrebare esențială plutește în aer, ignorată cu obstinație de „arhitecții” digitalizării românești: Dacă tot ne îndreptăm spre un sistem centralizat, bazat pe noile cărți de identitate electronice (CIe) ce integrează deja o identitate digitală robustă, de ce naiba mai este necesară emiterea și utilizarea unui alt card – fie el de sănătate sau european? Această duplicitate absurdă nu este doar o risipă monumentală de resurse (bani publici aruncați pe hârtii, plastic și infrastructuri IT redundante), ci și o dovadă clară că nimeni din sistem nu gândește coerent, integrat și, mai ales, în beneficiul cetățeanului. De ce să ai un singur document, un singur punct de acces digital, când poți avea două, trei sau zece, fiecare cu regulile lui aberante și cu riscul de a te răci la coadă pentru a-l obține sau a-l reînnoi? Este încă o dovadă a haosului instituționalizat, unde fiecare entitate pare să-și dorească propriul regn digital, în loc să contribuie la o viziune unitară și eficientă.