HotNews a publicat un articol cu titlu de om indignat: „De ce s-au investit 400 de milioane de euro în cinci hidrocentrale pe Olt dacă randamentul e subunitar?”. Și, ca de obicei, se tot vehiculează declarațiile lui Remus Borza din 2014-2015, când spunea că investiția e o prostie, că pierdem bani, că 300 de milioane s-au dus pe apa Oltului.
Hai să vorbim serios.
Da, randamentul ciclului pompaj-turbinare este subunitar. Pierzi undeva la 30-35% din energie. Asta nu e secret, nu e descoperire de ultimă oră. Orice om care a deschis o carte de inginerie energetică știe asta. Dar a reduce rolul unei hidrocentrale cu pompaj la „randamentul e subunitar, deci e proastă” e ca și cum ai spune că o baterie e proastă pentru că nu îți dă înapoi 100% din energia pe care ai băgat-o în ea.
Care e rolul real al pompajului
Sistemul energetic al unei țări nu e o colecție de centrale care trebuie să fie fiecare rentabilă izolat, pe hârtie, în orice moment. E un organism. Are nevoie de flexibilitate, de rezervă, de capacitate de a absorbi excesul și de a-l elibera când e nevoie.
În 2014, când s-au inaugurat cele cinci centrale de pe Olt (Ipotești, Drăgănești, Frunzaru, Rușănești, Izbiceni), România nu avea încă zeci de mii de prosumatori și mii de MW de solar. Logica economică de atunci era într-adevăr greu de susținut: pompai cu energie relativ scumpă și vindeai pe un preț care nu acoperea pierderea.
Astăzi situația e diferită. Și devine din ce în ce mai diferită.
Ziua, când soarele bate, panourile fotovoltaice produc exces de energie. Prețul pe piață scade, uneori spre zero sau chiar negativ în anumite intervale. Aia e energie pe care sistemul ori o „aruncă” (curtailment), ori o poate folosi inteligent. Pompajul e exact instrumentul prin care transformi excesul ăla ieftin (sau aproape gratuit) în energie stocată. Noaptea sau seara, când consumul crește și solarul dispare, turbezi apa și vinzi la preț de vârf.
În logica asta, nu mai contează că pierzi 35%. Pentru că ai pompat cu energie care altfel ar fi fost inutilă sau foarte ieftină. Ai transformat un surplus de solar într-o rezervă controlabilă. Exact asta fac bateriile. Exact asta face pompajul, doar că la scară mult mai mare și cu durată de viață de zeci de ani.
De ce e greșită logica lui Borza (și a celor care o tot repetă)
Borza vorbea în 2014-2015 despre un preț de cost de 450 lei/MWh și un preț de piață mult mai mic. Avea dreptate în contextul de atunci. Dar contextul s-a schimbat. Și se va schimba și mai mult pe măsură ce ponderea regenerabilelor crește.
A judeca o hidrocentrală cu pompaj doar după randamentul ciclului, ignorând rolul ei de stocare și de echilibrare a sistemului, e o greșeală de gândire. E ca și cum ai spune că o baterie de stocare e proastă pentru că are pierderi. Toate au. Important e când și cu ce energie o încarci și când o descarci.
Cele cinci centrale de pe Olt nu sunt „bani aruncați”. Sunt o infrastructură de stocare care, în condițiile actuale și viitoare ale pieței, poate începe să aibă din ce în ce mai mult sens. Faptul că acum se fac din nou teste de pompaj nu e întâmplător. E recunoașterea că sistemul are nevoie de flexibilitate.
Prin urmare
Da, s-au cheltuit mulți bani. Da, costurile au explodat față de estimările inițiale. Asta merită criticat. Dar a spune că investiția e o prostie doar pentru că randamentul e subunitar înseamnă să nu înțelegi la ce servește pompajul într-un sistem energetic modern, dominat din ce în ce mai mult de surse variabile.
Energia în exces de la solar nu e „gratis” în sens absolut. Dar e suficient de ieftină încât să merite să o folosești pentru a urca apa la deal. Iar apa aia urcată la deal devine energie scumpă și necesară când soarele apune.
Asta e logica. Restul e zgomot de pe vremea când România încă se uita la energie ca la o colecție de centrale separate, nu ca la un sistem.