Moștenirea gesturilor urâte

Este 8:00 dimineața și am rămas fără cafea. Fiind sâmbătă trebuie să traversez bâlciul din comuna Brezoaele, acestor leagăn al civilizației în plină sărbătoare.

Imi pun masca și mă îndrept către magazin. Mirosul de mici și de pastramă mă lovește din plin după doar câțiva pași.

Mă simt ca în piața Obor în urmă cu 15 ani. Noroc că târgul se organizează doar sâmbăta.

Ajung la magazin și bag 2 lei în aparatul fericirii. În timp ce paharul se umple cu poțiunea magică, desfac două pliculețe de zahăr și mă gândesc unde aș putea să beau liniștit cafeaua.

Mă îndrept imediat către parc. Pare gol. E perfect.

Aprind o țigară, gust din cafea și realizez că nu am pus suficient zahăr. Nici nu apuc să trec de prima dezamăgire și apare a doua. Civilizația își face apariția în parc.

Un grup de copii se apropie de parc. Doi dintre ei sunt însoțiți de tatăl lor care pare răpit de telefonul mobil.

Unul dintre copii aleargă către parc, se împiedică la jumătatea drumului, se ridică și continuă să alerge. Tatăl reacționează furios.

Dacă cazi te omor! In timp ce ii da o palmă celui de a al doilea.

Să vă dați în tobogane. Nu veți voie în leagăn.

După care se așează într-un balansoar și continuă conversația pe telefon.

În următoarele 10 minute, copiii ăstuia au reușit să lovească cu pietre cam tot ce se putea lovi prin parc. Tatăl era relaxat, cu ochii în telefon, nepăsător de stricăciunile provocate de moștenitori.

După încă cinci minute a intervenit din depărtare mama lor, strigând la ei să nu mă arunc cu pietre. La scurt timp după, tatăl se ridică și le zice să plece.

După câțiva pași, tatăl începe să își suflă nasul și scuipă fără jenă părăsind parcul. Copiii imită imediat gestul tatălui, începând să scuipe în toate direcțiile, alergând către ieșire.

Individul se uită fericit către ei, mulțumit parcă de copierea gestului respectiv, apoi părăsesc împreună parcul.

În timpul ăsta, rămân blocat pe bancă, analizez ce am văzut și mă întreb dacă trebuia să intervin în orice fel. Adevărul este că mi-ar fi fost teamă să zic ceva…