Rasfat sau educatie? Copiii au nevoie de jucarii. (P)

N-am fost un copil care a dus lipsa de jucarii. Inca imi amintesc destul de, sa zicem, vivid, anumite perioade ale copilariei mele, cand eram in grija buniciilor mei, insa eram vizitat aproape zilnic de catre parinti. Nu stiu exact de ce mi-a placut la varsta aia sa locuiesc la bunici, insa educatia respectiva mi-a prins bine. Sunt totusi aici datorita lor.

Totusi sa nu bat campii prea tare si sa revin la subiectul pe care vreau sa il tratez, jucariile. Eu nu sunt parinte. Nu stiu cum e sa cresti un copil si nici nu cred ca o sa ma simt vreodata pregatit sa fac treaba asta. Totusi, probabil ca o sa vina o vreme cand trebuie sa improvizez si sa ma adaptez. Inteleg insa, atat psihologic, cat si din experienta proprie, ce inseamna sa cresti, sa te joci, sa fii copil.

Pentru mine un lucru este cat se poate de cert. Copiii au nevoie de jucarii.

Jucariile au rol extrem de importat in educatia si formarea copiilor. Chiar daca pentru unii pare un moft si poate chiar isi zic „Pai ce bă, eu am avut jucarii?”, se poate si fara, insa e mai bine cu. Mai exact, in primii ani din viata unui bebelus este recomandat sa ii oferim posibilitatea sa experimenteze cu jucarii in diferite forme geometrice, care sa il antreneze, sa invete, sa inteleaga.

Recomandat este ca jucariile respective sa fie din lemn, preferabil fara vopseluri toxice sau alte substante periculoase. Stiti cum sunt copiii. Duc totul la gura, sa miroase, sa guste, sa experimenteze. Si daca tot am mentionat de lemn, imi aduc aminte ca atunci cand eram mic, majoritatea se jucau cu niste chestii din lemn, cu roti, ca un fel de carucioare, pe care pur si simplu le impingeai sau trageai.

De ce e important asta? Pentru ca implicarea fizica a copilului conteaza. In momentul in care el se joaca, impinge sau trage jucaria, invatant sa isi foloseasca sistemul motric. Adica isi dezvolta muchii, invata sa mearga, sa-si miste degetele si asa mai departe.

Dupa ce a crescut putin si nu mai baga chiar totul in gura, nu strica niste pise de lego. Pentru mine lego-ul a fost ceva fantastic. Pe vremea aia doar „copiii cool”, in general cei veniti din Bucuresti, aveau asa ceva. Noi, restul, avem niste cuburi mari, grosolane, un fel de copie nereusita. Dar treaba asta nu conta. Important era ca-mi stimula imaginatia si incercam sa contruiesc din cuburile alea tot felul de chestii. In felul asta mi-am stimulat imaginatia si dezvoltat gandirea logica.

Iar apoi, un lucru pe care nu l-am avut niciodata si dupa care poate ca am tanjit putin, au fost masinutele electrice. Nu ma refer la cele cu telecomanda si baterii, ci la bucuria copiilor, tractorasele electrice sau o masina in miniatura, in care sa intru si pe care sa o conduc. E aproape imposibil pentru un copil sa nu vrea asa ceva.

Stiu ca nu toata lumea isi permite, totusi piata este foarte mare iar preturile sunt ceva mai rezonabile acum fata de anii precedenti. Spre exemplu un atv electric pentru copii se gaseste de pe la 350 lei in sus. Nu e tocmai o avere!